Obținerea unei ceşti de cafea la filtru V60 este şi simplă şi complicată în acelaşi timp. Devenită una dintre cele mai populare tehnici de preparare a cafelei de specialitate, V60 ajută la obținerea unei băuturi aromată intens şi de o claritate superioară, fără a fi necesar vreun espressor costisitor şi fără a consuma prea multe resurse.
Cafeaua V60 presupune o extracție lentă prin picurare, folosind un con cu unghi de 60 de grade (de unde și denumirea „V60”). Cafeaua măcinată se așază într-un filtru dedicat, iar apa fierbinte este turnată încet, în mai multe etape, pentru o extracţie cât mai eficientă a cafelei.
Echipament necesar pentru a obţine o cafea la filtru V60
- accesoriu conic de filtrare a cafelei
- un filtru de hârtie V60
- boabe cafea de specialitate proaspăt prăjite
- o râşniţă
- cântar de bucătărie cât mai precis
- un ibric, ideal cu gât lebădă
- o cească pentru cafea
Ingrediente necesare
- 15 g cafea boabe
- 250 ml apă fierbinte filtrată sau plată (92-96°C)
Cafea V60 – Etapele de preparare
- Se începe prin încălzirea apei în ibric şi cântărirea a 15 grame de cafea boabe, care mai apoi se râșnesc mediu.
- Conul de filtrare a cafelei se trece printr-un jet de apă fierbinte, pentru a menţine temperatura constantă în timpul extracției. După încălzire se aşează pe ceaşca de cafea sau pe dispozitivul special, dacă aveți un aparat V60 complet.
- Peste con se aşează un filtru dedicat, în care se plasează cafeaua măcinată.
- Când apa este aproape de punctul de fierbere, se toarnă peste cafea aproximativ 30 de mililitri, cu mişcări circulare.
- Se lasă 30-40 de secunde, pentru eliberarea dioxidului de carbon şi pentru o extracţie cât mai eficientă.
- După ce apa turnată s-a scurs, se toarnă restul apei, menținând un flux constant şi aceleași mişcări circulare, dinspre centru către exterior. Evitaţi să turnaţi apă direct pe pereţii filtrului.
- Întregul proces de extracţie V60 ar trebui să dureze între 2:30 şi 3:30 minute. Dacă procesul este mai lent de atât, cafeaua a fost măcinată prea fin. Dacă procesul este mai rapid, cafeaua a fost râşnită prea grosier.

Cum este afectat gustul cafelei de granulaţie şi alţi factori
Cu cât cafeaua este măcinată mai fin, cu atât timpul de extracţie este prelungit, iar gustul cafelei poate deveni amar.
La polul opus, cu cât boabele de cafea sunt măcinate mai puţin, cu atât cafeaua poate fi mai slabă, fiind mai puţin infuzată decât ar trebui.
În orice caz, gustul, aroma şi intensitatea fiecărei ceşti de cafea poate varia în funcţie de multipli factori, pe lângă granulaţie. Temperatura apei, calitatea cafelei folosite, durata de extracţie, gradul de prăjire şi cel de măcinare al cafelei, toate pot impacta pozitiv sau negativ rezultatul final.
Prin urmare, pentru obținerea unei cafele excelente la filtru V60 este necesară experimentarea, pentru a găsi acel echilibru perfect, din care să rezulte o cafea pe gustul fiecăruia.